vineri, 15 noiembrie 2019

Ziua a V-a
Ovidiu Gliga (37 ani) a absolvit liceul teoretic în Alba Iulia și primele informații vizuale (icoane, diapozitive), i-au fost furnizate vreme de mai mulți ani de Maica Maria (greco-catolică). Tatăl său desena tot timpul, însă părinții nu l-au încurajat în a urma o carieră artistică. Trăia într-un mediu fervent religios, în care conviețuiau mai multe confesiuni creștine. Deși nu avea ca direcție icoana în sine, era fascinat de imaginile cu subiect religios, mai cu seamă de cele pe care le vedea în revista Turnul de veghe. Era curios și punea mereu întrebări. Bunicii au fost cei care s-au ocupat de devenirea sa duhovnicească, l-au spovedit și împărtășit de foarte curând, astfel încât, atunci când o profesoară de la Palatul copiilor i-a propus să facă și câteva încercări de icoană pe sticlă a acceptat bucuros. În clasa a XI a a decisă că va merge la Facultatea de teologie - artă sacră la Cluj-Napoca, iar masterul l-a absolvit la Univesitatea de Arte și Design de la Cluj. A continuat studiul pe cont propriu și își căuta un îndrumător, atunci când, împreună cu un coleg de facultate, cu soția și încă doi prieteni, au ajuns să picteze biserica Sfântului Mare Mucenic Mina de la Alba Iulia. În 2008 s-a mutat la Brașov, unde a predat vreme de cinci ani la seminarul teologic, secția de patrimoniu. Când seminarul și liceul pedagogic au fost comasate, a vrut să părăsească învățământul. A fost solicitat, însă, să rămână în sistemul de învățământ, la Școala populară de artă, unde predă și azi.
Pictează Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, o temă complexă, atât din punct de vedere stilistic cât și compozițional. Lucrarea sa de licență, care l-a avut în centru pe Sfântul Prooroc Ilie Tezviteanul, l-a apropiat în egală măsură și de Sfântul Ioan Botezătorul, curiozitatea sa hrănind o mare admirație pentru cei doi sfinți. I se pare combinația ideală și greu de urmat, între duritate, consecvență și blândețe. Scena Nașterii o consideră uluitoare, prin bucuria pe care o aduce un prunc în orice familie, coroborată cu paradoxul părinților bătrâni, care prin statornicie și verticalitate au obținut, în cele din urmă, dar de la Dumnezeu. Cea mai mare provocare a fost să transpună totul într-o manieră populară, astfel încât a căutat să rezolve tema, mai cu seamă la nivel grafic, ca pe niște fire, care ajută la țeserea între ele a unor pete de culoare. Vrea să meargă în continuare pe această direcție, căci îi place și i se potrivește. În fiecare an, a venit cu elevii săi la simpozion și nu de puține ori le arată în albumele edițiilor precedente faptul că putem fi atenți la dogmatică și deschiși la rezolvări diferite, în același timp. Fiecare icoană este, în opinia sa, un amestec între tradiție și dorința fiecărui iconar de a se exprima. Însă icoana te smerește ea; nu va fi scăpată de sub control și nu inovezi nimic. Dacă ești ancorat duhovnicește în Sfânta Scriptură nu ai cum să deviezi.






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu