Ovidiu
Gliga (37 ani) a absolvit liceul teoretic în Alba Iulia și primele
informații vizuale (icoane, diapozitive), i-au fost furnizate vreme
de mai mulți ani de Maica Maria (greco-catolică). Tatăl său
desena tot timpul, însă părinții nu l-au încurajat în a urma o
carieră artistică. Trăia într-un mediu fervent religios, în care
conviețuiau mai multe confesiuni creștine. Deși nu avea ca
direcție icoana în sine, era fascinat de imaginile cu subiect
religios, mai cu seamă de cele pe care le vedea în revista Turnul
de veghe. Era curios și punea mereu întrebări. Bunicii au fost cei
care s-au ocupat de devenirea sa duhovnicească, l-au spovedit și
împărtășit de foarte curând, astfel încât, atunci când o
profesoară de la Palatul copiilor i-a propus să facă și câteva
încercări de icoană pe sticlă a acceptat bucuros. În clasa a XI
a a decisă că va merge la Facultatea de teologie - artă sacră la
Cluj-Napoca, iar masterul l-a absolvit la Univesitatea de Arte și
Design de la Cluj. A continuat studiul pe cont propriu și își
căuta un îndrumător, atunci când, împreună cu un coleg de
facultate, cu soția și încă doi prieteni, au ajuns să picteze
biserica Sfântului Mare Mucenic Mina de la Alba Iulia. În 2008 s-a
mutat la Brașov, unde a predat vreme de cinci ani la seminarul
teologic, secția de patrimoniu. Când seminarul și liceul pedagogic
au fost comasate, a vrut să părăsească învățământul. A fost
solicitat, însă, să rămână în sistemul de învățământ, la
Școala populară de artă, unde predă și azi.
Pictează
Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, o temă complexă, atât din
punct de vedere stilistic cât și compozițional. Lucrarea sa de
licență, care l-a avut în centru pe Sfântul Prooroc Ilie
Tezviteanul, l-a apropiat în egală măsură și de Sfântul Ioan
Botezătorul, curiozitatea sa hrănind o mare admirație pentru cei
doi sfinți. I se pare combinația ideală și greu de urmat, între
duritate, consecvență și blândețe. Scena Nașterii o consideră
uluitoare, prin bucuria pe care o aduce un prunc în orice familie,
coroborată cu paradoxul părinților bătrâni, care prin
statornicie și verticalitate au obținut, în cele din urmă, dar de
la Dumnezeu. Cea mai mare provocare a fost să transpună totul
într-o manieră populară, astfel încât a căutat să rezolve
tema, mai cu seamă la nivel grafic, ca pe niște fire, care ajută
la țeserea între ele a unor pete de culoare. Vrea să meargă în
continuare pe această direcție, căci îi place și i se
potrivește. În fiecare an, a venit cu elevii săi la simpozion și
nu de puține ori le arată în albumele edițiilor precedente faptul
că putem fi atenți la dogmatică și deschiși la rezolvări
diferite, în același timp. Fiecare icoană este, în opinia sa, un
amestec între tradiție și dorința fiecărui iconar de a se
exprima. Însă icoana te smerește ea; nu va fi scăpată de sub
control și nu inovezi nimic. Dacă ești ancorat duhovnicește în
Sfânta Scriptură nu ai cum să deviezi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu