Ziua a III-a

Începem prezentările participanților

Părintele Emanuel Ganciu (n. 1983), este, în prezent, profesor de religie și voluntar la Școala Copil Dorit, unde are un curs opțional de sculptură în lemn, dedicat copiilor.

Este absolvent al Colegiului Național Sfântul Sava din București și al Facultății de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul, din București.

A pornit cu pictura de icoane, în timpul liceului, studiind Erminia lui Dionisie de Furna, adunând materiale (var, cărbune, argile) pentru a reface procesul arhaic, cvasi-alchimic al obținerii pigmenților naturali. Treptat, însă, s-a apropiat mai mult de meșteșugul sculpturii în lemn, mergând, de foarte devreme, ucenic la Aurel Obreja, sculptor și fost deținut politic. Acesta petrecuse în închisoare 17 ani, desăvârșindu-și arta sculpturii miniaturale, folosind orice material găsea.

Părintele Emanuel Ganciu a petrecut, apoi, zile întregi în atelierul sculptorului Remus Dragomir, unde a pus în practică tot ceea ce învățase la Muzeul Satului.
Când părintele Constantin Galeriu l-a văzut o dată lucrând, i-a spus tatălui său: încurajați-l să se țină de acest mesteșug, că va ajunge, cândva, să trăiască din asta. Gând care s-a adeverit.

Prima sa lucrare importantă, datează din 2003. Este Troița Eroilor Revoluției, din Piața Romană. A beneficiat, la acea vreme, de sfaturile și de ajutorul concret al sculptorului Virgil Scripcariu.

Ceea ce ne propune la această ediție a simpozionului, este reconstituirea unei troițe foarte vechi, ce se păstrează la Muzeul de Artă Populară din Cluj. Este vorba despre un prototip al unei cruci celtice (cruce în cerc), ce simbolizează jertfa, martiriul. Troița va fi amplasată în Munții Făgăraș, în memoria celor ce au luptat pentru libertate, în perioada comunistă, partizanii din grupul lui Ion Gavrilă Ogoranu.

De la un statornic vizitator, părintele a devenit participant la simpozionul Iconari în Otopeni, prilej pe care îl consideră binevenit, pentru un schimb de experiență între artiști și public, dar mai ales între artiști. Personal, se consideră mai curând meșteșugar decât artist. Pe axa dinspre tradiție spre inovație, se plasează mai aproape de tradiție, considerând tradiția ca pe un dat, ce trebuie preluat și dezvoltat, iar inovația o consideră necesară poate mai curând la nivel tehnologic, decât la nivel de expresie artistică.

Un amănunt deloc de neglijat, este acela că familia părintelui numără nu mai puțin de șapte copii.