joi, 22 octombrie 2015

A doua zi de ateliere - Iconari in Otopeni

O toamnă ideală, ne-a adus alături public din ce în ce mai numeros, în cea de-a doua zi a simpozionului Iconari în Otopeni, de la Centrul Cultural "Ion Manu".

De la participanți ai edițiilor precedente la oameni care intră de pe stradă, cu totul întâmplător; de la copiii din Otopeni la elevii, ceva mai mari, care vin răbdători să facă schițe; de la iconarii aspiranți la publicul așteptat, interesat de ce ar mai putea aduce nou ediția actuală. Oameni care îndrăgesc acțiunile noastre, ne încurajează, petrec ore bune în atelierul deschis și ne dau certitudinea că truda nu este în zadar.

Documentarul pe care doamna Mihaela Helmis de la Radio România Actualități îl pregătește despre acest eveniment ne-a prilejuit o trecere în revistă a edițiilor precedente. Astfel, în 2013, când tema lansată a fost cea a sfinților trăitori în spațiul românesc, libertatea de abordare a fost deplină. Emulația ce s-a creat, cu acel prilej, a fost de bun augur și ne-a ajutat să proiectăm un parcus coerent al acestor manifestări. În 2014, construcția martirionului Sfinților Brâncoveni a impus multiple constrângeri: unitatea stilistică, dimensiunea panourilor gândite să alcătuiască un tot unitar și, poate cea mai stringentă, timpul foarte scurt. Participanții s-au mobilizat și au dus la bun sfârșit sarcina care nu a fost deloc ușoară, dar al cărei rezultat a fost unul pe măsura efortului lor. Anul acesta, iconostasul care începe să se precizeze este gândit de asemenea unitar, însă, din nou, libertatea de expresie își face simțită prezența. 

Ceea ce particularizează această ediție este însă o stare de tihnă. Este o liniște și o așezare pe care nu am mai simțit-o de mult și toți cei din jur împărtășesc acest sentiment. Abia pe seară, chiote de copii subțiază liniștea care vibrează peste întreaga zi. Despre interpretarea muzicală se spune că cel mai greu lucru este să faci să pară ușor. Cred că este valabil și pentru iconari. Deși știm că nu este așa, pare ușor și treptat, lucrurile prind forme și contururi clare. Cea mai mare parte a iconarilor au trecut de mijlocul lucrării. Din câte văd, fiecare își păstrează cât mai mult timp pentru chipuri și detalii.

Vă așteptăm la Otopeni, căci avem timpul de partea noastră!

Mădălina Mirea
(curator eveniment)

Vă reamintim faptul că ediția a treia a evenimentului "Iconari în Otopeni" a început marți, 20 octombrie cu seria atelierelor deschise. Până vineri vă așteptăm să vedeți felul în care ia naștere iconografia și detaliile unui iconostas, la Centrul Cultural "Ion Manu" din Otopeni.

Programul atelierului este 9-13 și 15-19 până vineri inclusiv.

Participă:

Angela Hanc, Arad, icoană
Camelia Munteanu, București, icoană
Carmen Paiu, București, broderie  liturgică
Cătălin Băluț, București, icoană
Ciprian Toma, Cluj, icoană
Constantin Mandici, Suceava, icoană
Costel Olărean, Iași, icoană
Dan Mihail Rău, Iași, icoană
Gabriel Florin Iosub, Piatra-Neamț, icoană
Laurențiu Ion Bozgă, Râmnicu-Vâlcea, mozaic
Maria Mirea, București, icoană
Remus Dragomir, Buftea, sculptură bisericească
Roxana Maria Băcanu, Brașov, icoană

Sâmbătă, 24 octombrie, vă așteptăm la un eveniment special - o masă rotundă de discuții ce va avea următorii invitați:

10:00-12:30
Elena Murariu, București, iconar și restaurator. Copia salvează originalul - Iconostasul de la Cotroceni
Ion Minoiu, București, dascăl de psaltichie. Icoane zugrăvite și icoane glăsuite

14:00-18:00
Prof. Dr. Mihaela Palade, București. Iconostasul azi – între zidul de la poarta raiului și poarta de la zidul raiului
Șerban Sturdza, Bucureși, arhitect
Preot prof. Jan Nicolae, Alba-Iulia. Catapeteasma euharistică de la Alba-Iulia
Ierodiacon Siluan Timbuș, m-tirea Nicula. Iconostasul – o creație postbizantină
Cristina Cojocaru, București,  istoric de artă. Iconostasul – istorie și semnificație 

La finalul conferințelor, sâmbătă la ora 19, va avea loc vernisajul expozitiei, prezentat de dna. Mădălina Mirea, curatorul evenimentului.

Expoziția va rămâne deschisă până în luna decembrie 2015 și va cuprinde atât lucrările realizate de participanți în cadrul atelierului deschis, cât și icoane realizate înainte de atelier, pentru a oferi o mărturie cât mai bogată asupra preocupărilor fiecăruia. 

În cursul lunii decembrie, vom lansa catalogul ediției de anul acesta, în formula unui caiet de atelier ce va cuprinde texte și mai ales imagini legate de inițiativa noastră. 

Va mulțumim și vă așteptăm !

Evenimentul este realizat cu sprijinul Primăriei Orașului Otopeni și al Centrului Cultural ”Ion Manu”.
Parteneri: Librăria Bizantină, Total Comunicare, Rost, Square Media, Librăria Sophia, Școala Agatonia
Parteneri media: Igloo, Lumea Credinței, Pemptousia, Observator Cultural, Jurnalul de Ilfov, Familia Ortodoxă, TVR 1, Universul Credinței, Radio Trinitas, Fundația Calea Victoriei

miercuri, 21 octombrie 2015

Prima zi cu iconari la Otopeni

Dragi prieteni,
Ce-a de-a treia ediție a Simpozionului Național de Artă Liturgică Iconari în Otopeni s-a deschis astăzi, după tipicul cunoscut. Iconarii s-au instalat, slujba de bun început a turnat liniște și așezare peste tot locul, muzica psaltică a murmurat, s-au făcut desene, s-au așternut subtile proplasme.
Se lucrează la un iconostas, mai precis primele două registre, icoanele mari, ușile împărătești și cele diaconești. Tinerii iconari sunt smeriți și aprigi și conștiincioși și, în liniștea abia tulburată, li se aud gândurile, frământările legate de lucrul ce-l au de făcut. Căci trebuie să fie, din nou, tradiție și inovație în proporții egale, unitate în diversitatea abordărilor, creație și jertfă.
Publicul nostru fidel, cel ce știa și ne aștepta, și-a făcut apariția, căci nu sunt puțini cei care vor să fie de față la fiecare etapă de lucru și să nu piardă nimic. 
Cu cei prezenți, au venit de peste tot din țară icoane, fresce, mozaicuri, de cea mai înaltă calitate și truda de peste timp a fiecăruia este adusă mărturie.
Cuminte, într-un colț, stă Carmen Paiu, făurind cu acul bijuterii de broderie liturgică, cu migală și așezare. "Când lucrez, gândul mi se așează la rugăciune", îmi spune -  și realizez că pentru fiecare truditor liturgic este la fel.

 Este un timp bun și înalt cel pe care îl petrecem împreună la Otopeni, aici, unde suntem anuntați că este timp pentru toate. Un spațiu în care parcă tumultul fiecărei zilei se estompează și care ne dăruiește un bob zăbavă.  

Vă așteptăm, alături de noi!

Mădălina Mirea
(curator eveniment)

Vă reamintim faptul că ediția a treia a evenimentului "Iconari în Otopeni" a început marți, 20 octombrie cu seria atelierelor deschise. Până vineri vă așteptăm să vedeți felul în care ia naștere iconografia și detaliile unui iconostas, la Centrul Cultural "Ion Manu" din Otopeni.

Programul atelierului este 9-13 și 15-19 până vineri inclusiv.

Participă:

Angela Hanc, Arad, icoană
Camelia Munteanu, București, icoană
Carmen Paiu, București, broderie  liturgică
Cătălin Băluț, București, icoană
Ciprian Toma, Cluj, icoană
Constantin Mandici, Suceava, icoană
Costel Olărean, Iași, icoană
Dan Mihail Rău, Iași, icoană
Gabriel Florin Iosub, Piatra-Neamț, icoană
Laurențiu Ion Bozgă, Râmnicu-Vâlcea, mozaic
Maria Mirea, București, icoană
Remus Dragomir, Buftea, sculptură bisericească
Roxana Maria Băcanu, Brașov, icoană

Sâmbătă, 24 octombrie, vă așteptăm la un eveniment special - o masă rotundă de discuții ce va avea următorii invitați:

10:00-12:30
Elena Murariu, București, iconar și restaurator. Copia salvează originalul - Iconostasul de la Cotroceni
Ion Minoiu, București, dascăl de psaltichie. Icoane zugrăvite și icoane glăsuite

14:00-18:00
Prof. Dr. Mihaela Palade, București. Iconostasul azi – între zidul de la poarta raiului și poarta de la zidul raiului
Șerban Sturdza, Bucureși, arhitect
Preot prof. Jan Nicolae, Alba-Iulia. Catapeteasma euharistică de la Alba-Iulia
Ierodiacon Siluan Timbuș, m-tirea Nicula. Iconostasul – o creație postbizantină
Cristina Cojocaru, București,  istoric de artă. Iconostasul – istorie și semnificație 

La finalul conferințelor, sâmbătă la ora 19, va avea loc vernisajul expozitiei, prezentat de dna. Mădălina Mirea, curatorul evenimentului.

Expoziția va rămâne deschisă până în luna decembrie 2015 și va cuprinde atât lucrările realizate de participanți în cadrul atelierului deschis, cât și icoane realizate înainte de atelier, pentru a oferi o mărturie cât mai bogată asupra preocupărilor fiecăruia. 

În cursul lunii decembrie, vom lansa catalogul ediției de anul acesta, în formula unui caiet de atelier ce va cuprinde texte și mai ales imagini legate de inițiativa noastră. 

Va mulțumim și vă așteptăm !

Evenimentul este realizat cu sprijinul Primăriei Orașului Otopeni și al Centrului Cultural ”Ion Manu”.
Parteneri: Librăria Bizantină, Total Comunicare, Rost, Square Media, Librăria Sophia, Școala Agatonia
Parteneri media: Igloo, Lumea Credinței, Pemptousia, Observator Cultural, Jurnalul de Ilfov, Familia Ortodoxă, TVR 1, Universul Credinței, Radio Trinitas, Fundația Calea Victoriei

joi, 8 octombrie 2015

Editia a treia Iconari in Otopeni se deschide marti, 20 octombrie

tema ediției de anul acesta
Iconostasul în Biserica Ortodoxă Românească

ateliere deschise publicului larg
icoană, frescă, mozaic, sculptură, arhitectură, orfevrărie, broderie
Centrul Cultural "Ion Manu" Otopeni

1. Atelier deschis cu participarea tinerilor iconari români (20-23 octombrie 2015)
2. Masă rotundă cu invitați din zone conexe iconografiei iconostasului (24 octombrie 2015)
3. Vernisajul expoziției (24 noiembrie 2015)

Proiectul Iconari in Otopeni a debutat în 2013 popunând o discuție deschisă asupra tendințelor, problematicilor și reperelor în iconografia contemporană românească în formula unui proiect organizat anual la Centrul Cultural “Ion Manu” din Otopeni și alcătuit din trei componente: atelier deschis (realizarea de către participanți a icoanelor și a altor obiecte cu destinație liturgică), sesiune de conferințe, expoziție finalizată prin lansarea unui album dedicat.

Limitele creativității în cadrul canonic, conexiunile interdisciplinare cu subiecte adiacente în iconografia contemporană românească de tradiție bizantină, dar mai ales construirea unui spațiu de întâlnire în care participanții să poată deveni nu doar părțile unei con-vorbiri ci și membrii unei echipe ce (îm)părtășește valori comune și căutări riguroase, independente de valul confuz al diluării ce caracterizează vizualul contemporan – acestea reprezintă mizele de substanță ale întregului acestui proiect.

Cu fiecare nouă ediție încercăm să aducem împreună alți participanți care să lucreze o temă comună, în văzul și alături de oricine dorește să viziteze, să asiste, să privească. Încercăm să facem un nou pas înspre promovarea acelor demersuri care cu adevărat reprezintă împletirea vie a Tradiției cu meșteșugul bine stăpânit. Încercăm să răspundem atât nevoinței iconarului cât și căutării acelora care înțeleg să diferențieze între reproducerea de serie și expresia vie, mărturisitoare.

Cele două ediții precedente ale simpozionului Iconari în Otopeni nu au rămas fără ecou. Dincolo de rezultatele imediate, în conștiința publică începe să se cristalize conceptul de artă bisericească profund ancorată în tradiție, dar cu un grad de adresabilitate care să-l asume și pe omul contemporan. Reacțiile venite din mediul eclezial, dar și din cel al criticii de artă contemporană și din mediul academic au fost mai mult decât încurajatoare. Am primit aprecieri pozitive de la oameni foarte exigenți, ceea ce ne onorează și ne obligă, în egală măsură.  O mișcare a iconarilor tineri prinde contur și continuarea acestui demers se impune în mod necesar.” (Mădălina Mirea, curator proiect)

Consistența concluziilor primelor două ediții ne-a motivat așadar în dezvoltarea acestui traseu cu o nouă ediție anul acesta, pornind de la convingerea că proiectul își poate confirma substanțial importanța doar prin stabilirea de continuități necesare și crescătoare.

Ediția din 2015 se va desfășura în perioada 20 - 24 octombrie, la Centrul Cultural “Ion Manu” din Otopeni și are în vedere realizarea icoanelor ce compun un iconostas de mici dimensiuni, destinat unei capele ortodoxe în construcție.

Alegerea acestei teme a ținut de continuitatea ideii de la care a pornit întreg acest proiect : anume regăsirea, între producția artizanală și abundența unor propuneri vizuale îndoielnice, a Tradiției bizantine, o regăsire trăitoare și bine realizată tehnic. Astfel, subiectul ce va concentra atelierul deschis aduce o nouă provocare și dezbatere în sprijinul acestui demers – anume reevaluarea și reconsiderarea modului în care se înfățișează creațiile noi ale iconostasului.

Parte a artei liturgice, a întâlnirii cu credincioșii dar, mai ales și cu atât mai mult, parte a Liturghiei, iconostasul face, din pacate, parte, din punctul de vedere al tratării iconografice și sculpturale, și dintr-o abordare ce confundă raportarea la modele cu mimetismul formală, adeseori din acest motiv propunând soluții bizare, lipsite de coerență și de unitate, chiar nefirești și inadecvate în unele situații.

În acest spirit și militând pentru propuneri și realizări care să aducă iconostasul în așezarea Tradiției, lansăm ediția din 2015 a proiectului Iconari în Otopeni. Tematica icoanelor se va înscrie şi în manifestarile anului 2015, declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române An omagial al parohiei şi mănăstirii astăzi şi An comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii.

Rezultatul va fi constituit dintr-un bun cultural ce va depăși o colecție de icoane  un reper coerent și unitar al orașului. Cu alte cuvinte avem în vedere aducerea împreună a trudei iconarilor participanți într-un element unitar – anume asamblarea icoanelor (special concepute in acest sens) într-un iconostas ce va fi integrat capelei ce urmează a fi construită în incinta bisericii parohiale “Sfântul Nicolae” din Otopenii de Jos.

Avem bucuria să vă anunțăm detaliile și participanții acestei noi ediții!

1.       Atelier
Perioadă desfășurare: 20 (marți) – 23 (vineri) octombrie 2015
Program de lucru: 9:00-13:00 și 15:00-19:00
Locație: Centrul Cultural ”Ion Manu” din Otopeni
Publicul va avea acces pe toată durata desfășurării atelierului.

Participanți atelier

Angela Hanc, Arad, icoană
Camelia Munteanu, București, icoană
Carmen Paiu, București, broderie  liturgică
Cătălin Băluț, București, icoană
Ciprian Toma, Cluj, icoană
Constantin Mandici, Suceava, icoană
Costel Olărean, Iași, icoană
Dan Mihail Rău, Iași, icoană
Gabriel Florin Iosub, Piatra-Neamț, icoană
Laurențiu Ion Bozgă, Râmnicu-Vâlcea, mozaic
Maria Mirea, București, icoană
Remus Dragomir, Buftea, sculptură bisericească
Roxana Maria Băcanu, Brașov, icoană

2.       Conferință / masă-rotundă
Data: 24 octombrie 2015 (sâmbătă) 

10:00-12:30 

Elena Murariu, București, iconar și restaurator. Copia salvează originalul - Iconostasul de la Cotroceni
Ion Minoiu, București, dascăl de psaltichie. Icoane zugrăvite și icoane glăsuite

14:00-18:00
Prof. Dr. Mihaela Palade, București. Iconostasul azi – între zidul de la poarta raiului și poarta de la zidul raiului
Șerban Sturdza, Bucureșio, arhitect
Preot prof. Jan Nicolae, Alba-Iulia. Catapeteasma euharistică de la Alba-Iulia
Ierodiacon Siluan Timbuș, m-tirea Nicula. Iconostasul – o creație postbizantină
Cristina Cojocaru, București,  istoric de artă. Iconostasul – istorie și semnificație

3.      Vernisaj
Sâmbătă, 24 octombrie 2015 
ora 19:00
Prezintă Mădălina Mirea, curator eveniment

4.      Expoziție și catalog