George Rășcanu, din Vaslui, a studiat pictura de șevalet și nu vedea icoana ca pe ceva bine definit artistic. A început să picteze icoane îndemnat de mama lui și face deja de 20 de ani acest lucru. De 10 ani lucrează în echipă cu părintele Răzvan Gască de la Viena (participant la ediția a II-a). Icoanele sunt unitare, grație unui dialog asumat între cei doi iconari.

La Otopeni, îl pictează pe Ștefan cel Mare și tema a venit către el, prin prisma faptului că Vasluiul este important în economia sfântului moldovean. Despre Ștefan cel Mare spune că este un model de viețuire, iubitor și creator de frumos, un caracter dârz, trăsături pe care a încercat să le redea, atât prin detaliile chipului, cât și prin postura siluetei. Preocupările Sfântului au fost subliniate prin accesorii relevante: conducător de oști și ctitor. Pentru detaliile de veșmânt, a întreprins o cercetare amănunțită. La Nicolae Iorga a găsit remarca potrivit căreia, veșmintele domnitorilor noștri nu sunt cele ale unor țărani înstăriți, ci ale unor principi și ale unor împărați bizantini. Veșmintele, în marea lor majoritate, erau de proveniență venețiană. Artistul iconar nu s-a mulțumit cu detaliile din tablourile votive, ci a mers la sursă și a găsit în muzee mostre de veșminte din secolele al XV-lea și al XVI-lea, pe care le-a adaptat contextului cerut. Spune că documentarea îl ajută să pătrundă într-o lume nouă și, pictând, încearcă să aibă acces la acea lume veche, iar darul iconarului este să facă privitorul părtaș la acest privilegiu.

Despre Iconari în Otopeni spune că a fost vizitator de la ediția I, când a cunoscut colegi cu care a păstrat legătura. Despre Ioan Popa spune că este un liant puternic și consideră că timpul scurt pe care acesta li-l alocă, poate fi considerat o provocare de a-ți verifica limitele. Și-ar dori să aibă ocazia să afle mai multe lucruri despre felul în care lucrează ceilalți participanți, să aibă mai multă lejeritate, deci un timp mai lung, și ar vedea un simpozion organizat pe modelul unei tabere de creație, fără public, într-un cerc mai restrâns, eventual în jurul unei lucrări comune, de exemplu un iconostas sau pictura unei biserici, prilej cu care să fie aduși la un loc artiști cu care dialogheaza bine.