Costel Nacu este absolvent de teologie, secția artă sacră, pentru că a considerat că este mai bine să fii un pictor bun decât un preot slab. Este discipolul lui Dan Ivanovici cel care i-a fost mai mult decât un maestru. De la el a învățat că viața de pictor bisericesc e mai mult decât o meserie, este un mod de a fi. Lipsești mult de acasă, copiii cresc, și constați că timpul trece în absența ta, iar într-o zi te anunță că se căsătoresc. A participat la restaurarea catedralei patriarhale din 2008, a contribuit la restaurarea in situ a catapetesmei de la schitul Dârvari, cel al mânăstirii Suzana precum și cel al paraclisului din reședința patriarhală. Când era mic, l-a întâlnit pe părintele Cuza, cel ce făcuse liceul la Ismail (Cetatea Albă) și facultatea la Cernăuți. Părintele era bătrîn și avea un scris foarte frumos. Încercând să-l copieze, Costel Nacu a ajuns să aibă un scris special. Fapt ce nu a trecut neobservat, astfel că a ajuns să scrie, pe pergament, la Patriarhie, tomusurile și gramatele sinodale de canonizare, de înscăunare sau de înființare a unor noi eparhii.

Nu-i place să copieze modele căci, consideră că, dacă toată lumea ar fi copiat, am fi avut câte o singură icoană pentru fiecare sfânt. Consideră că este important ca iconarul să-și pună mintea la contribuție și să se raporteze la contemporaneitate, căci fiecare epocă își reflectă gândirea. Deopotrivă valoroși, Rubliov și Panselin, au ilustrat diferit epocile lor.

Dacă în anii 90 era un haos din cauza accesului necernut la informațiile vizuale, astăzi accesul mai lesnicios, prin călătorii și internet, face mai dificilă filtrarea, însă crede că în acești ani, iconografia contemporană se așează treptat pe făgaș.

De la maestrul său a aflat că pe sfinți tebuie să-i faci frumoși că te vezi cu ei pe lumea cealaltă. Crede că diferența dintre un pictor mediocru și un pictor bun o face studiul desenului, al culorii al compoziției etc. însă diferența între un pictor bun și unul foarte bun o face cultura. Spune că doar cu pregătire academică, fără o trăire liturgică, icoana nu iese, așa cum nici dacă doar te rogi, fără să pui mâna pe pensulă, nu vei reuși să faci o icoană valabilă și funcțională.