Fresca, pe care ne-a
propus-o, a fost gata în doar trei zile și din ea se desprinde
nevoia pictorului de a problematiza imaginea. Deși încearcă să
lucreze în spiritul pictorilor brâncovenești, nu se sfiește să
modifice raporturile dintre elementele principale și cele secundare,
nici să creeze tensiuni, un mic accident sau, după caz, o ieșire
din cadru, un pasaj neașteptat. Dan Isailă consideră că și cei
din vechime căutau aceste posibilități, care să le permită să
iasă din normă. Așa se face că, de peste veacuri, vechii zugravi
ne fac un semn discret, încărcat cu ironie și/sau umor.
Găsește că
prilejul care i se oferă acum, să cunoască oameni din breaslă,
este unul rar și prețios.
Se bucură, în
general, atunci când, în negocierea programului iconografic cu
comanditarii, reușește să îmbogățească și să completeze o
rețetă ce pare, la prima vedere simplă, deci sigură. Nu este
adeptul proiectelor copiate și consideră esențial rolul de
mediator al preotului între gustul publicului, al ctitorului și
personalitatea artistului, mai cu seamă, dacă arhitectura nu te
inspiră sau nu e ofertantă.
În raportul dintre
tradiție și inovație, Dan Isaliă nu caută conflictul. Este de
dorit, după părerea lui, să te așezi armonilos în tradiție și
să o continui nu opunându-te ei, nici copiind, ci încercând să
mergi puțin mai departe. Spune că nu e dogmatic și canonic să pictezi ca
Teofan, căci el însuși era avangardistul de serviciu în vremea lui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu