Vineri, 25 octombrie - Iconari in Otopeni

Iconari in Otopeni

Centrul Cultural "Ion Manu" Otopeni

deschis publicului larg

Vineri, 25 octombrie

Cum artistii se apropiau de finalul lucrarilor, in a doua parte a zilei au inceput conferintele. Primul vorbitor, Simion Pop, sociolog care se ocupa cu studii de antropologie crestina, a aruncat cateva provocari. Le enunt, doar, fara a le detalia:

 - Lumea occidentala devine foarte receptiva la icoana

 - Exista metodisti trecuti in masa la ortodoxie, cuceriti de imaginea pe care o propune icoana

 - De la Rembrandt la publicitate, corpul nostru este prins intr-un sistem de relatii senzoriale

 - Problema imaginii si a efectului sau asupra definirii identititatii noastre este un subcapitol al studiilor de antropologie a senzorialitatii, care au mare cautare acum in occident

 - Icoana, cea care a fost plasata intr-un sublim inaccesibil. Ea trebuie readusa in spatiul public, inclusiv pentru consumul vizual al omului contemporan, asaltat senzorial cu mii de alte imagini care ii fac mai mult rau decat bine

 - Este mai mult decat necesar un astfel de demers, precum cel propus de Iconari in Otopeni pentru ca, traim intr-o lume plurala, cu oroare de vid.

 - In batalia pentru mentalul nostru, Iorga si Sergiu Nicolaescu sunt pe acelasi loc

 - Fiecare iconar care asuma serios aceasta profesie face loc in viata sa unui proiect etic: miza este a ramane iconar in aceasta lume contemporana in care trupul nostru a devenit un loc in care forte disjuncte incearca sa isi impuna hegemonia

 - Pe cont propriu, generatia tanara a incercat sa reinoade firul traditiei, incercand sa construiasca spatiul din jurul sau altfel decat  alte politici o incearca

 - Originea secularizarii este efectul unui trup neinvatat, care nu mai este prins intr-un ritm liturgic. In biserica, vazul, gustul, mirosul, auzul ne sunt captate intr-un altfel de paradigma a senzorialitatii, una care contribuie, pe termen lung la definirea noastra identitara drept crestini practicanti.

Lucrurile sunt, din fericire, complicate.

Domnul Dorin Stefan Adam ne-a lamurit, fara sa se planga, care sunt provocarile unui arhitect care nu are niciun fel de specializare in domeniul arhitecturii religioase. Pe langa conditionarile de care cu care se confrunta si in cazul unui edificiu laic, legate de planul urbanistic zonal, limite de vecinatate etc, in cazul unei biserici, dialogul dintre arhitect si cler este marcat de o lipsa de tact si rabdare din partea unora si de dorinta de a impune un model, un sablon, din partea celuilalt.

Si din prea mult entuziasm se pot face biserici urate. 

Este necesar ca ambele parti sa-si cunoasca nevoile. In desenarea unui proiect trebuie sa tii cont de forma, dar si de loc, caci, daca vrei mai mult, trebuie sa iei seama si la contextul geografic. O forma apriori buna, poate suferi de inadecvare. (Mi-am adus aminte cum tatal meu, suparat de casele de lemn specifice satelor de la munte erau plantate pe malul marii, promitea ca daca va avea vreodata destule mijloace, isi va cladi la Bran o vila in stil maur :-) )

Dupa ce ne-a prezentat cateva spete prin care a reusit sa ne convinga de utilitatea unei abordari moderniste a arhitecturii ecleziale, conculzia a fost aceea ca un astfel de spatiu trebuie calibrat dupa chipul si mai ales intru implinirea multiplelor nevoi ale unei comunitati: curte larga pentru slujbele mari, spatii de petrecere a timpului de dupa liturghie, spatiu pentru activitati diverse, de la mese comunitare la cercuri pentru copii etc.

Astazi, cand tehnic vorbind poti face orice forma vrei, doua provocari raman valabile: prima, aceea de a te abtine, de a te infrana sa faci ce forme inti trec prin cap; a doua, la fel de necesara, educarea comanditarului. (Similar in cazul icoanei,imi permit sa adaug)

A fost randul lui Sabin Preda, biblist, la Facultatea de Teologie Ortodoxa din Bucuresti. El ne-a adus in atentie termenul de ESHATOLOGIE. Ceea ce uzul comun defineste ca fiind vremurile din urma. Teza a fost ca vremuriledin urma incep de la Pogorarea Duhului Sfant. Este o istorie unitara, chiar daca noi o percepem subiectiv, asa cum un martor al vietii noastre va relata diferit de noi aceleasi evenimente.

Relatia este de tipul DEJA SI NU INCA, insa nu la un nivel temporal, ci la unul calitativ.

Aducand discutia in zona eshatologiei functionale (in limba greaca functional se spune liturgikos), Sabin Preda a precizat faptul ca artele din aceasta zona sunt cele care exprima relatia omului cu Dumnezeu.

Important pentru abordarea unui domeniu artistic din sfera liturgicului, ar fi capacitatea mestesugarului de a se scoate pe sine din ecuatie, si anume de a nu se propune pe sine ca mester, ci mai curand de a transmite, de a asigura legatura cu Dumnezeu. Iconarului, ca si imnografului, ii este propus un efort ascetic de kenoza, de lepadare de sine, pentru a facilita o abordare istorica, menita sa te transporte in alt spatiu si timp.

Cu adevarat, in biserica simturile noastre sunt bombardate, insa cu altfel de stimuli, provocate la maximum, insa cu alt tip de materie. Formula liturgica Da-ne noua, mai adevarat a ne impartasi, rezolva problema lui Deja si nu inca, intru predispunerea inimilor noastre.

Colegul nostru, istoricul de arta Vlad Bedros, a venit cu un discurs foarte consistent, despre optiunea de stil (aproape o moda) si despre capacitatea artei bizantine de a varia, ramanand egala cu ea insasi.

Premisa a fost că nu putem vorbi despre școli naționale de pictură în balcani, pentru că în secolele XV- XVI ideea de stat national era încă în curs de limpezire în spațiul balcanic. În plus, meșterii din acest areal au sintetizat momente diferite ale experienței picturii bizantine târzii, care a avut, la randul său, prima limpezire programatică în Renașterea Paleologă. Ceea ce derivă din această experiență, pictura post-bizantină, își găsește diferite formule stilistice mai mult sau mai puțin tributare acestui model.

Un material ilustrativ foarte bogat a ajutat la precizarea diferitelor influențe pe care arta bizantina le-a exercitat asupra picturii bisericesti din Tara Romaneasca și Moldova.

Vlad a inceput in forta, cu Curtea de Arges, monumentum princeps. Renasterii Paleologe îi datorăm aici câteva elemente specifice picturii bizantine tarzii:
 - iesirea din cadru a personajelor, care calcă pe fașă

 - personajul martor, care vine din Antichitatea târzie, din scena vestirii morții Fecioarei de către Arhanghelul Gavriil (fără rol iconografic precis)
 - îngerii în grisaille, care vin să contemple chipul Maicii Domnului

 - accentele de sens si perspectivă simbolică aplicate foarte eficient

 - experimentele pe care meșteri curajoși îndrăznesc să le propună, mai cu seamă în detalii, în aspectele mai puțin importante, cum ar fi ostașul gardă a lui Irod

 - pensulația fluidă, laviul generos, economia registrului cromatic, jocul cald-rece, ca și cel dintre lumină și umbră.

În pandant, imaginile de la Bolnița Coziei aduc în prim plan influența școlii cretane care perpetuează stilul bizantin târziu:

 - detaliile portretelor fine

 - multitudinea de gesturi ale personajelor secundare

 - caligrafia detaliilor din scena Răstignirii

 Bolnița Coziei aduce o modificare esențială spiritului fluent și liber de la Curtea de Argeș. Aici stilul este mai stăpânit, mai analitic și caligrafic, pune accent pe desăvârșirea formei. Pierderea monumentalității este compensată de sporirea eleganței și a expresivității.

Prezentarea a adus în prim plan și discuția despre o evoluție a artei medievale românești și despre reflectarea acestui parcurs în istoriografia de artă. Bizantinologul Andre Grabar, încheie recenzia sa la amplul studiu al lui Paul Henry despre pictura medievală românească cu o întrebare retorică: se poate vorbi în cazul acestei picturi despre un fenomen cu etapele cunoscute, naștere, creștere, apogeu, descreștere stingere, sau tot ceea ce ne propune pictura bizantină românească este un raport de forțe statice. Evident, conferinta nu și-a propus să răspundă acestei întrebări, ci doar să semnaleze faptul că dacă se poate vorbi despre o școală macedoneană, o școală sârbească și mai târziu despre școală rusească în pictura post-bizantină, aceasta se datorează în primul rând istoricilor de artă din spațiile respective și a programelor desfășurate pe termen lung de inventariere și repertoriere a tuturor edficiilor reprezentative. Anii 20- 50 ai secolului trecut au adus în spațiul balcanic noi precizari și clarificări în acest domeniu, în timp ce la noi, pioneratul istoricului de artă Vasile Drăguț din anii 70 și încercările lui I.D. Ștefănescu au rămas fără continuitate.

Discuțiile cu audiența s-au prelungit până târziu și sperăm că fiecare participant a plecat cu ceva în plus de la această densă confruntare de idei. Este un dialog necesar, în stadiul definirii trermenilor și al acordării discursurilor care nu sunt disjuncte, ci, dimpotrivă, cumulative, chiar dacă sunt exprimate în termeni specifici de sociologie, arhitectură, iconografie sau istoria artei. Suntem toti de aceeași parte a baricadei.

Madalina Mirea, curatorul evenimentului

Otopeni, vineri 25 octombrie

Prima parte a evenimentului s-a incheiat. Pregatim acum cartea acestei prime editii si revenim in scurt timp cu detalii si fotografii referitoare la ziua vernisajulului.

Multumim Primariei orasului Otopeni, domnului Primar Silviu Constantin Gheorghe; multumim de asemenea domnului Marian Ghenea, directorul Centrului Cultural „Ion Manu” precum si intregii echipe a acestui important spatiu cultural.

Pentru intregul sprijin logistic si de comunicare, le multumim partenerilor nostri, Libraria Bizantina, Profi Art, Igloo, Radio Romania Cultural, Modernism, Lumea Credintei, Total Comunicare, Pemptousia, Universul Credintei, TVR 1.

Suntem de asemenea recunoscatori tuturor acelora care, printr-un gand, o indreptare sau o fapta au sprijinit un proiect pe care speram sa il putem creste impreuna in timp.

Eveniment dedicat iconografiei romanesti contemporane, „Iconari in Otopeni” s-a bucurat de participari din diverse zone ale tarii si tehnici specifice in cadrul unui atelier deschis timp de patru zile la Centrul Cultural „Ion Manu”.

Participanti atelier:

diacon Nicolae Balan, Alba-Iulia (fresca)

Alexandru Nicolau, Bucuresti (fresca)

Andrei Nicolae Raileanu, Cluj-Napoca (sculptura religioasa)

Daniel Codrescu, Bucuresti (mozaic)

Daniela Musat Toma, Cluj-Napoca (fresca)

Gabriel Toma Chituc, Bucuresti (icoana)

Ioan Popa, Otopeni (fresca)

Marius Ghinescu, Iasi (icoana)

Mihai Coman, Bucuresti (icoana)

Razvan Badescu, Galati (icoana) 

Razvan Gasca, Piatra Neamt (icoana)

Sorin Efros, Bucuresti (fresca)

Dorin Stefan Adam, Bucuresti, atelier Manadelucru (arhitectura religioasa)

Participanti conferinta:

Simion Pop (sociolog), ”Ucenicia – Cadru antropologic”

Dorin Stefan Adam (arhitect), ”Arhitectura Contemporana ecleziala. Forma si loc”

Sabin Preda (protopsalt), ”Muzica si icoana. O perspectiva teologica”

Vlad Bedros (istoric de arta), ”Particularitati stilistice in arta de traditie bizantina din Romania”

Expozitia va cuprinde atat lucrarile realizate de participanti in cadrul atelierului deschis cat si icoane realizate inainte de atelier si va ramane deschisa pana in luna decembrie.

Pentru orice alte informatii puteti accesa / contacta:

iconariotopeni.blogspot.ro

iconariotopeni@gmail.com

Evenimentul este realizat cu sprijinul Primariei Orasului Otopeni si al Centrului Cultural ”Ion Manu”.

Parteneri: Libraria Bizntina, Profi Art

Parteneri media: Igloo, Radio Romania Cultural, Modernism, Lumea Credintei, Total Comunicare, Pemptousia, Universul Credintei, TVR 1

Echipa proiectului: Madalina Mirea (curator eveniment), Ioana Bita Giulea (grafician), Andrei Jindiceanu (fotograf), Cosmina Chituc (asistent proiect), Ioan Popa (coordonator eveniment)