Ziua a doua la
Otopeni a fost cu copii curioși. Gina Pilipović le-a făcut un amplu tur ghidat. Au fost
fascinați de așezarea foiței de aur pe nimbul sfântului pictat de Khatuna
Khajomia din Georgia.
Liberi de prejudecăți, au receptat cu ușurință mesajul generat de discursul plastic neobișnuit al lui Nicolae Sarić. I-am întrebat ce și-ar lua acasă din lucrurile pe care le vedeau acolo născându-se. Și-ar fi ales “o icoană cu nimb aurit”. Artista georgiană ne-a oferit o specialitate locală din fructe cu nucă și pastă de curmale, despre care ne-a spus că îi ajuta pe soldații georgieni să supraviețuiască și câte 40-50 de zile mâncând exclusiv acest amestec.
În vreme ce
vedeam precizându-se imaginile pe șevalete, am realizat că pentru sfinții
contemporani există imagini concrete arhivate. În cadrul simpozionului avem,
însă, două abordări diferite: fie imagini generalizate, standardizate (ca în
cazul lui Nicolae Sarić, Nicolai Smetanin sau Viktor Dovnar), când recursul este la imagini
arhetipale, fie reprezentări care conțin atribute specifice, recognoscibile, ca
în cazul lucrărilor aduse de Gina Pilipović sau de Răzvan Bădescu.
În timpul
prânzului, am pus, din nou, cele trei întrebări lui Nicolae
Sarić și Khatunei Khajomia:
-
Cum
ați ajuns să pictați icoană?
-
Ați mai
participat la astfel de manifestări?
-
Ce
temă abordați la această ediție?
Nicolae Sarić ne-a povestit că tatăl lui este pictor
și că a crescut înconjurat de nuduri surprinse în situații dificile. Îi plac lucrările tatălui său,
pentru că reușesc să surprindă o tensiune și o vulnerabilitate. A avut acces de
timpuriu la albume de calitate, astfel încât liceul de design de bijuterii a
venit aproape de la sine. A urmat Facultatea de Arte Aplicate, pe parcursul
căreia simțea o profundă neîmplinire. Consideră că nașterea sa duhovnicească
s-a petrecut la vârsta de 21 de ani, când a intrat conștient în Biserică. Nu
dorea să studieze în continuare arta, însă duhovnicul său l-a sfătuit să meargă
măcar să încerce, să vadă dacă îi place arta bisericească. A mers la Facultatea
de Teologie Ortodoxă, la secția pictură și a găsit un sens, un rost al
talentului său. În 2011, s-a mutat la Hanovra și o lungă perioadă a lucrat ca
designer. Un preot protestant l-a convins în 2014 să picteze din nou. Ba
i-a organizat chiar și o expoziție. Are o apetență pentru lucrurile
neobișnuite, care schimbă ceva în privitor. Spune despre sine că discursul său
este unul creștin în general, nu specific ortodox. La Hanovra, unde trăiește de ani buni, oamenii fie
resping arta lui, fie aderă spontan și o apreciază la cel mai înalt nivel.
Consideră că cea mai mare realizare a lui este efectul benefic al unei lucrări
pe care a expus-o într-o biserică, asupra unui tânăr puternic afectat de
depresie, care a reușit să depășească momentul critic, privind o zi întreagă
lucrarea sa. Nicolae Sarić s-a format în
proximitatea ideatică a lui Theodor Mitrovic, iconarul cu un demers la fel de
insolit, pe care l-am avut invitat în Romania, în 2011, într-un simpozion cu un
format similar de la Palatul Mogoșoaia. Ceea ce contează în demersul lui Sarić sunt ideile. O imagine a Maicii Domnului trebuie să spună o poveste, adică
trebuie privită în context. Abordarea lui este una narativă și crede că icoana
are o misiune mai mare în galerie, căci se adresează unui public care nu merge,
de obicei, la biserică.
Este pentru prima
oară la un astfel de simpozion și găsește că este foarte util. Scopul lui este
acela de a crea lucrărilor sale o audiență egală în biserică și în galerie.
Icoana sa cu
martirii din Libia, care a circulat pe internet din 2015, a fost generată de
șocul pe care l-a avut, văzând imagini cu martirii contemporani. La această
ediție, propune un Hristos ce amintește de înfățisările copte, înconjurat de
martiri ce transcend timpul și spațiul, ca și în cazul altor participanți la
acest simpozion.
Despre Khatuna Khajomia am aflat că este filolog de
formație și că, studiind literatura, a ajuns la Dionisie Areopagitul. Cu acest
prilej, căutările în domeniul iconografiei creștine s-au intensificat. S-a
înscris la facultatea de Artă sacră din Tbilisi pe care a făcut-o în paralel cu
filologia. La începutul anilor ‘90, în plin război, când țara sa a fost
distrusă, a încercat să găsească ceva concret de lucru, realizând că trebuie să
sporească talantul primit. I s-a părut că a fi iconar i-ar fi cea mai
apropiată meserie. Între 2000-2005 a urmat cursurile Academiei spirituale din
Moscova, avându-l ca profesor la Academia de la Sergiev Possad pe Alexandr Soldatov. S-a întors în Georgia, unde a
deschis o școală privată, în care pregătește anual în jur de cincisprezece
iconari.
Și pentru ea este prima oară când participă la o astfel de
manifestare, care, deși o scoate din zona sa de confort, îi prilejuiește
împărtășirea unor experiențe de excepție cu ceilalți participanți. Despre
Sfântul Gavriil, a cărui icoană o
pictează, ne-a povestit că este un sfânt canonizat acum 3 ani și că este cel
mai popular sfânt georgian al secolului XX. Cunoaște oameni care l-au cunoscut nemijlocit și care depun mărturie despre
acest ,,nebun întru Hristos”. La adunările populare în care apăreau afișe cu
textul “slavă lui Lenin” el striga “dați slavă lui Dumnezeu, nu lui Lenin”. Comuniștii au vrut să-l omoare, însă, până la
urmă, l-au declarat nebun. Multe miracole au avut loc la mormântul său, acum
trei ani i-au fost găsite moștele și a fost canonizat.
Vă așteptăm să
răsturnăm, împreună, desaga cu povești!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu