luni, 30 octombrie 2017

Prima zi a simpozionului international de iconografie Iconari in Otopeni


(scrisoare de la locul faptei - Mădălina Mirea, curator)


Dragi prieteni,
Sfârșitul de octombrie aduce, întotdeauna, Iconari în Otopeni. Cu rugăciune de început bun, cu miros de smirnă, cu liniște și har pogorându-se. Măsurăm, de fiecare dată, distanța dintre un panou curat și rezultatul său după cele cinci zile de atelier.



Ediția aceasta, cea de-a cincicea, este cu multe povești. Este despre oameni care lucrează icoană de mai bine de două decenii, despre un român din Alba – Iulia și despre o româncă din Timișoara, despre un rus și un bielorus, despre un italian (singurul catolic, dar cu o puternică trăire ortodoxă, a cărui mamă a citit Frații Karamazov și i-a pus numele Ivan), despre o georgiancă, un cipriot, despre un bulgar, și doi sârbi, dintre care unul vine de la Hanovra.
Fiecare are multe de spus și, deși e doar prima zi, am vaga senzație că nu voi putea prinde în cuvinte aceast timp intens.
Ioan s-a întrecut pe sine, a lucrat luni în șir la lista invitaților la a cărei formă hazardul a adăugat tușa finală.
Negocierile le-a dus tot el: cu Primăria Otopeni și cu Centrul Cultural Ion Manu, pentru toate aspectele ce țin de organizarea unei ediții atât de ambițioase, cu artiștii pentru tema pe care o vor reprezenta, cu înaltele fețe bisericești pentru titlul evenimentului. Pentru că ne veți tot auzi spunând acest lucru: ediția din acest an, stă sub semnul apărătorilor ortodoxiei și al mărturisitorilor lui Hristos, în temnițele comuniste. Și chiar dacă noi nu avem încă sfinți canonizați, alți participanți vin cu mărturia lor despre sfinții lor recenți, din anii 90 și chiar de acum mai puțin de un deceniu. Alții au ales să abordeze subiectul încă și mai larg, aducând în prim plan subiectul atât de stringent al noilor martiri întru Hristos, mai cu seamă din spațiul oriental.Vorbim, așadar, de personalități diferite, cu discursuri plastice  de anvergură, justificate teologic în toate detaliile.

În timpul prânzului, am profitat de prezența prietenei noastre, Camelia Munteanu -  excelentă vorbitoare de limbă rusă - și am rugat-o să îmi înlesnească dialogul cu Nicolai Smetanin, din Rusia și pe cel cu Viktor Dovnar, din Belarus (Viktor m-a rugat să schimb eticheta, să scriu că el vine din Belarus, nu din Bielorusia). 
I-am întrebat același lucru: cum au ajuns să picteze icoană, dacă au mai participat la manifestări de acest gen și câteva detalii despre tema pe care o vor aborda.

Povestea lui Nicolai Smetanin este o clasică poveste de convertire. Un artist avangardist, bine cotat și cu succes inclusiv în plan financiar, atinge un punct de marasm, în care pierde sensul existenței. Își cară toate lucrările în curte, cu gândul să le dea foc, se răzgândește în ultima clipă, aderă la Frăția Ortodoxă Alexander Nevsky, din Novgorod, pictează vreme de zece ani doar icoane, după care începe să abordeze și pictura murală. Din felul în care mânuiește pensula, se vede clar o formație artistică de elită.
Este prima dată când participă la un astfel de simpozion, nu știa nimic despre România.
Faptul că ne-a spus că la ei în presă și la televizor nu se vorbește nimic despre țara noastră mi s-a părut, sincer, o veste bună. Este plăcut surprins de manifestările vizibile ale trăirii noastre ortodoxe, din care simpozionul de iconografie contemporană de la Otopeni este parte integrantă.
A ales să înfățișeze un amplu grup de neo – martiri, care transgresează timpul și spațiul, pentru a ilustra frământarea sa, închegată în întrebarea: ce este mai nociv: fascimul, comunismul, sau liberalismul, trei concepte moderne care îl exclud din ecuație pe Dumnezeu și neagă trecutul, în favoarea unui viitor din ce în ce mai incert.

Viktor Dovnar, din Belarus, este la bază regizor de televiziune. A lucrat 21 de ani în studioul de film din Belarus, lucrând, inclusiv, filme de animație. Căutările sale de natură duhovnicească s-au manifestat încă din copilărie. Părinții erau credincioși, fără a merge regulat la biserică. Bunicul avea o biblie masivă, pe care Viktor o cerceta adesea. Învățământul artistic de la Minsk cuprindea studii plastice și cinematografice, cu diverse specializări. Astfel încât a beneficiat de o bună bază a educației plastice. În facultate a început să se apropie de Dumnezeu. O bună bucată de vreme, el și soția sa nu au avut copii. După ce s-au cununat la biserică, li s-a născut un fiu. După Perestroika, activitatea studioului s-a redus, astfel că a revenit la vechea sa pasiune: arta veche rusească, și cea bizantină. A lucrat ani buni în biserici ortodoxe din Polonia, după care s-a întors în țară și a activat ca pictor bisericesc profesionist.
A participat în urmă cu o lună la un simpozion similar, în Polonia. Acolo l-a întâlnit pe Mihai Coman. În Belarus este el însuși organizatorul unui atelier deschis de iconografie.
A ales să-l picteze pe Constantin Jdanov, un preot torturat de comuniști, ale cărui moaște au fost descoperite în 2008 și care a fost canonizat în 2009. Torțonarii i-au rupt mâinile și picioarele și l-au îngropat de viu. Cei ce au venit să ceară eliberarea lui, au fost împușcați.
Mi-a spus  că există o amplă documentare, finanțată printr-o inițiativă privată, întreprinsă de Leonid Marakou, un jurnalist, scriitor și istoric din Belarus, pe care o puteți accesa la această adresă http://www.marakou.by/en/

Ivan Polverari de la Roma, ne-a arătat icoana lui Maximilian Kolberg, pictată de el.

Este un sfânt catolic, canonizat în 2008 care a fost deportat din Polonia la Auschwitz, împreună cu mai mulți creștini care făceau, la acel moment, opoziție antifascistă. Din jurnalul unui ofițer neamț, aflăm că, în ziua în care a fost dus spre locul de execuție, auzea cântări îngerești.

Sperăm că v-am făcut curioși. Vă așteptăm la Otopeni, să toarcem, împreună, firul poveștilor pe care le-am stârnit aici.



























luni, 16 octombrie 2017

Ediția a cincea Iconari în Otopeni se deschide luni, 30 octombrie 2017

tema ediției de anul acesta
Apărători ai Ortodoxiei și Martiri pentru Hristos din vremea comunismului



ateliere deschise publicului larg
Centrul Cultural "Ion Manu" Otopeni


“Puterea Crucii sau a suferinței pentru Hristos și Biserica Sa conține în ea însăși germenele sau arvuna Învierii.” (Preafericitul Părinte Patriarh Daniel)


 1. Atelier deschis: 30 octombrie – 3 noiembrie, 9:00 – 13:00 și 14:00 – 19:00
2. Masă rotundă: 4 noiembrie, 10.00 - 12.30 și 14.00 - 19.00
3. Vernisajul expoziției: sâmbătă, 4 noiembrie, 19:00


Evenimentul "Iconari în Otopeni" se deschide în 30 octombrie și propune o nouă abordare față de edițiile anterioare, prin participarea a 12 iconari din România, Rusia, Cipru, Serbia, Bielorusia, Ucraina, Georgia, Germania, Bulgaria și Italia. Tema simpozionului internațional de iconografie subscrie anului omagial declarat de Sfântul Sinod al sfintelor icoane, al iconarilor și pictorilor bisericești și an comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului.

Ciclul de icoane ce urmează a fi pictate se va înscrie în lucrarea mărturisitoare a Bisericii, fiind o reamintire a suferinței dar mai ales o rugăminte a mijlocirii către cei care au răspuns, în vremea comunistă, chemării la jertfă cu fericirea prigonirii. Împărtășire a iubirii întru Hristos, jertfa prefigurează chipul cel nou pe care îl primește cel căruia Dumnezeu îi îngăduie pătimirea dar și chipul pe care îl primește firea omenească în icoană. Dacă Sfânta Liturghie actualizează jertfa de pe Cruce a Mântuitorului, realizarea icoanei Sale și a Sfinților Săi Martiri actualizează tocmai această chemare la pocăință, după cum găsim și în cuvintele Sfântului Luca, Arhiepiscopul Crimeei și Simferopolului,  ”Am iubit pătimirea, fiindcă minunat curățește sufletul”.

În strădania acestei mărturisiri așezăm și chipul trăitor pe care încercăm să îl făurim în icoană pe lemn și mozaic, în lucrările participanților la atelierul deschis de anul acesta, între care mărturisitori și apărători ai Ortodoxiei, Martiri pentru Hristos din închisorile comuniste, scene din Pătimirile DomnuluiIcoanele vor fi proiectate astfel încât să se potrivească ulterior unui spațiu muzeal din cadrul Mănăstirii "Înălțarea Sfintei Cruci" din orașul Aiud, județul Alba.

Desfășurarea ediției a cincea continuă așadar să formuleze un prilej de descoperire și împărtășire a Tradiției bizantine în spațiul iconografic contemporan, o regăsire trăitoare și bine realizată tehnic. Deși în afara spațiului de cult propriu-zis, evenimentul nostru se dorește a fi o punte de legătură coerentă, în spiritul și în buna rânduială a bisericii vii, căreia îi aparținem.

Cea de-a cincea ediție a simpozionului dedicat iconografiei contemporane, vine cu noi provocări și trece la nivelul următor, devenind o manifestare internațională. De la invitații din zece țări din spațiul ortodox și nu numai, până la alegerea potrivită a temei, au avut loc serioase dezbateri. Este potrivit să inviți iconari străini să picteze apărători ai ortodoxiei românești sau este mai potrivit ca fiecare să aducă propria tradiție națională recentă? Cum alegem între termeni: mărturisitori, martiri, apărători ai ortodoxiei atunci când vorbim despre sfinți ce nu se regăsesc încă în Sinaxar? Cum ne raportăm la figurile emblematice care au suferit prigoana comunistă și care nu sunt deocamdată canonizate? Este tema sfinților martiri din vremea comunismului destul de limpezită ca să poată fi închegată într-un demers iconografic? Încercăm să găsim răspunsuri la aceste întrebări, așa cum v-am obișnuit, prin cele trei componente ale acestui simpozion: atelierul deschis, expoziția și sesiunea de comunicări.
(Mădălina Mirea, curator)

Atelierul deschis are loc prin sprijinul Primăriei orașului Otopeni, în cadrul Centrului Cultural “Ion Manu” și se va desfășura cu începere de luni, 30 octombrie și până vineri, 3 noiembrie în intervalul 9:00-13:00 și 14:00-19:00. Publicul va avea acces liber pe toată durata desfășurării.

Participă: Alexei Vronski (Moscova, Rusia), Cristina Șchiop (Timișoara, România), Ivan Polverari (Roma, Italia), Milan Pilipović (Bačka Palanka, Serbia), Nicolai Smetanin (Rusia), Nicolae Sarić (Hanovra, Germania), Petrou Yorgos (Larnaca, Cipru), Qetevani Khajomia (Georgia), Vasile Lefter (Alba-Iulia, România), Viktor Dovnar (Minsk, Bielorusia), Vitaliy Preobrazhenskiy (Muncaci, Ucraina), Vladimir Andreev (Plevna, Bulgaria), Radu Mihăilescu, Timișoara (România). 

Sâmbătă, 4 noiembrie,  între orele 10:00-12:30 și 14:00-19:00, vor avea loc întâlniri și conferințe pe tema “Apărători ai Ortodoxiei și Martiri pentru Hristos din vremea comunismului”. Masa rotundă va fi organizată informal, în sensul unei întâlniri de discuții asupra temei prezentei ediții și asupra icoanelor realizate pentru eveniment, alături de invitați ai organizatorului din zona picturii, arhitecturii, artei, sociologiei si teologiei. Începând cu orele 19:00, va avea loc vernisajul expoziției.

Vă așteptăm cu drag!

--------------------------------------------
Evenimentul este realizat cu sprijinul Primăriei Orașului Otopeni și al Centrului Cultural ”Ion Manu”.

Parteneri: Librăria Bizantină, Librăria Sophia, Școala Agatonia, Square Media, Rost, Total Comunicare, ProfiART, Art&Hobby
Parteneri media: Igloo, Lumea Credinței, Observator Cultural, Lacasuri ortodoxe, Modernism, Asociatia culturala Karyes, Familia Ortodoxă, TVR 1, Universul Credinței, Radio Trinitas, Fundația Calea Victoriei, Jurnalul de Ilfov

--------------------------------------------
Atelier
Perioadă desfășurare: 30 octombrie – 3 noiembrie (de luni până vineri)
Program de lucru: 9:00-13:00 și 14:00-19:00
Locație: Centrul Cultural ”Ion Manu” din Otopeni
Publicul va avea acces liber pe toată durata desfășurării atelierului.

Conferințe
sâmbătă, 4 noiembrie între orele 10:00-12:30 si 14:00-18:30
Protosinghel Gavriil Varvaruc, starețul schitului Înălțarea Sfintei Cruci, Aiud - Simbolistica spațiului arhitectural de la Mănăstirea Aiud – Jertfă și Înviere
Radu Preda, director executiv IICCMER - Cultura memoriei și cultura vizuală”.  Aspecte etice și teologice
Pr. lect. univ. dr. Ioan Bizău, Cluj-Napoca - Icoana Bisericii - imagine liturgică a sfințeniei. Sacerdoțiul iconografilor
Ștefan Ionescu Berechet, Lector univ. dr. al Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității din București și membru al Comisiei de Pictură Bisericească a Patriarhiei - Lucrarea iconarului în lumina iconologiei bizantine și a erminiilor de pictură
Monahiile Parascheva Avădanei și Paisia de la mănăstirea Diaconești - Reprezentări între pătimire și har ale mărturisitorilor din temnițe
Vasile Jacques Iamandi și prof. Marcel Petrișor, foști deținuți politici

Expoziție și catalog
Vernisaj: 4 noiembrie 2017 (sâmbătă) orele 19:00
Expoziția va rămâne deschisă până în luna decembrie 2017.
Catalogul va fi realizat după desfășurarea atelierului și a conferințelor.

Centrul Cultural “Ion Manu din Otopeni

acces RATB din Piata Unirii si Gara de nord, 783 si 780