tema ediției de anul acesta
Apărători ai Ortodoxiei și Martiri pentru Hristos din vremea comunismului
Sâmbătă, 4 noiembrie
Masă rotundă: între orele 10.00 - 12.30 și 14.00 - 19.00
Vernisajul expoziției: orele 19:00
(scrisoare din timpul atelierului deschis de astăzi - Mădălina Mirea, curator)
Lucrurile se precipită pe șantierul nostru. Primim din ce în
ce mai mulți vizitatori, iconari, prieteni ai domeniului, ucenici care au
parcurs în toți acești ani etape importante și au acum voci clare.
Străinii sunt surprinși de numărul mare de români care se
manifestă în acest domeniu și ne întreabă unde s-au școlit. Din toate
mărturiile reiese că, pe lângă educația artistică academică, pentru a se
specializa în acest câmp, fiecare a depus un efort de autodidact, întins pe
mulți ani. În toate zilele a fost cu noi echipa de la Trinitas TV: Simona
Iordache și Daniel Petolea. Au stat cu noi zi-lumină și au luat ample
interviuri invitaților noștri. Ceea ce rămâne după această experiență complexă
va fi catalogul și filmul acestei ediții. Ioan Popa spune: nu ne vor trebui
acum, imediat, dar vin din urmă ucenicii noștri și vor dori să știe, să vadă.
Noi n-am avut privilegiul unei astfel de documentări.
Vladimir Andreev vine de la Plevna, din Bulgaria. Vorbește
românește, fiindcă a pictat doi ani frescă, la o biserică din Banat. A absolvit
facultatea de teologie și s-a specializat în mai multe tehnici: al fresco, al
secco, icoană, inclusiv în serioase studii de iconografie.
Spune că a parcurs un drum lung și că, de câte ori ar fi
vrut să înceapă să lucreze altceva, pentru a-și câștiga traiul de zi cu zi,
mereu primea o comandă care îl readucea pe cale. Pentru el, pictura este
rugăciune, de aceea poate picta chiar și câte zece ore pe zi. Ascultă diferite
stiluri de muzică, depinde de ce are de pictat: pentru detalii o tonalitate
serenă, pentru chipuri ceva ce inspiră dragoste etc. Consideră că muzica este
cea mai înaltă artă. La pictura unei icoane, poate lua o decizie în câteva
minute, dar la o melodie se poate gândi să o analizeze, chiar și un an.
Este la curent cu tot ce s-a întâmplat la Iconari în Otopeni
în toate edițiile precedente și consideră că Ioan alege, de fiecare dată,
formulele optime de participanți. Se bucură mult că are ocazia să-i vadă pe viu
pe colegii de breaslă a căror muncă o știe de pe facebook. Schimbul de idei
i se pare esențial, prin prisma faptului
că pictura bisericească este vie și nu poate rămâne ca acum câteva secole.
Pictează doi sfinți din spațiul slav, figură întreagă:
Sfântul Serafim Sobolev canonizat în februarie 2016 și Sfântul Luca al Crimeii,
canonizat în 1995.
Sfântul Serafim a fost arhiepiscop în biserica Rusiei și
legătura cu tema noastră este aceea că i-a ajutat și i-a protejat pe cei care
au avut de suferit de pe urma comunismului. Sfântul Luca al Crimeii, un mare
chirurg, s-a nevoit în Siberia. Pentru că există mărturii și fotografii ale
oamenilor care i-au cunoscut, el și colegii lui iconari se consultă cu teologii
dacă trebuie să reprezinte realist sau cât mai stilizat/spiritualizat
trăsăturile lor.
Milan Pilipovic a avut mereu ceva de pictat. Dar fie că
picta un peisaj, fie că desena un obiect pe hârtie sau pe computer, folosind
programe de desen elaborate, nu se simțea împlinit. Căutarea sa duhovnicească a
fost dublată de căutarea unui mijloc de expresie care să-l împlinească. Simțea
în adâncul lui o flacară care-l încălzea, ori de câte ori privea un mozaic și
și-ar fi dorit mult să poată să lucreze și el în această tehnică. Primul său
mozaic l-a făcut din câteva pietre, pe care le-a spart cu ciocanul. A pictat un
buchet de floarea soarelui, în care fiecare tușă închipuia o teseră. Apoi,
vreme de mai multe luni a lucrat la un mozaic pe care nimeni nu l-a văzut.
Într-o seară, după vecernie, părintele său duhovnic l-a întrebat: ce faci,
Milan, la ce lucrezi? La un mozaic, părinte,
a venit răspunsul, firesc. Chipul Pantocratorului l-a recomandat pentru
mânăstirea unde stareță era Maica Porfiria, cea care l-a îndrumat și i-a pus la
îndemână regulile iconografice ale mozaicului.
Și chiar dacă s-a temut că nu se va putea întreține din
această profesie, treptat, au început să-i vină comenzi, astfel încât și
părinții săi, care au fost multă vreme sceptici, se bucură acum.
Milan este un spirit ordonat, dar mai ales tenace. Consideră
că această ediție a simpozinului Iconari
în Otopeni este cel mai cu folos timp petrecut în România, de ani buni, de când
tot vine, împreună cu soția sa, Gina Pilipovic, invitată la ediția cu numărul
4. Se simte în largu său, se bucură să fie laolaltă cu colegi din atâtea țări
și cu personalități atât de diferite și ia această participare ca pe un dar de
la Dumnezeu. Milan spune că rostul cel mai înalt al artei este să fie în
biserică, munca sa este o profesiune de credință și știe că cel mai mare câștig
al său este acela de a petrece ore în șir muncind și rugându-se
deopotrivă.
Tot azi, Ivan Polverari ne-a făcut o demonstrație de tehnică
encaustică.
Nicolai Smetanin ne-a ținut o mică prelegere despre arta
bisericească în Rusia contemporană.
Artiștii dau zor să finalizeze lucrările.
Noi ne pregătim pentru conferințele de mâine, la care vă
așteptăm.
Atelierul deschis din cadrul simpozionului "Iconari în Otopeni" este urmat sâmbătă, 4 noiembrie, de întâlniri și conferințe pe tema “Apărători ai Ortodoxiei și Martiri pentru Hristos din vremea comunismului”. Masa rotundă va fi organizată informal, în sensul unei întâlniri de discuții asupra temei prezentei ediții și asupra icoanelor realizate pentru eveniment, alături de invitați ai organizatorului din zona picturii, arhitecturii, artei, sociologiei și teologiei.
Protosinghel Gavriil Varvaruc, starețul schitului Înălțarea Sfintei Cruci, Aiud - Simbolistica spațiului arhitectural de la Mănăstirea Aiud – Jertfă și Înviere
Radu Preda, director executiv IICCMER - Cultura memoriei și cultura vizuală”. Aspecte etice și teologice
Pr. lect. univ. dr. Ioan Bizău, Cluj-Napoca - Icoana Bisericii - imagine liturgică a sfințeniei. Sacerdoțiul iconografilor
Ștefan Ionescu Berechet, Lector univ. dr. al Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității din București și membru al Comisiei de Pictură Bisericească a Patriarhiei - Lucrarea iconarului în lumina iconologiei bizantine și a erminiilor de pictură
Monahiile Parascheva Avădanei și Paisia de la mănăstirea Diaconești - Reprezentări între pătimire și har ale mărturisitorilor din temnițe
Vasile Jacques Iamandi, fo deținut politic
Începând cu orele 19:00, va avea loc vernisajul expoziției, la Centrul Cultural ”Ion Manu” din Otopeni.
Anul acesta au participat iconari din România, Rusia, Grecia, Cipru, Serbia, Bielorusia, Ucraina, Georgia, Polonia și Italia. Tema simpozionului internațional de iconografie subscrie anului omagial declarat de Sfântul Sinod al sfintelor icoane, al iconarilor și pictorilor bisericești și an comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului.
--------------------------------------------
Evenimentul este realizat cu sprijinul Primăriei Orașului Otopeni și al Centrului Cultural ”Ion Manu”.
Parteneri: Librăria Bizantină, Librăria Sophia, Școala Agatonia, Square Media, Rost, Total Comunicare, ProfiART, Art&Hobby
Parteneri media: Igloo, Lumea Credinței, Observator Cultural, Lacasuri ortodoxe, Modernism, Asociatia culturala Karyes, Familia Ortodoxă, TVR 1, Universul Credinței, Radio Trinitas, Fundația Calea Victoriei, Jurnalul de Ilfov
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu