miercuri, 13 noiembrie 2019

Ziua a III-a

Începem prezentările participanților

Părintele Emanuel Ganciu (n. 1983), este, în prezent, profesor de religie și voluntar la Școala Copil Dorit, unde are un curs opțional de sculptură în lemn, dedicat copiilor.
Este absolvent al Colegiului Național Sfântul Sava din București și al Facultății de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul, din București.
A pornit cu pictura de icoane, în timpul liceului, studiind Erminia lui Dionisie de Furna, adunând materiale (var, cărbune, argile) pentru a reface procesul arhaic, cvasi-alchimic al obținerii pigmenților naturali. Treptat, însă, s-a apropiat mai mult de meșteșugul sculpturii în lemn, mergând, de foarte devreme, ucenic la Aurel Obreja, sculptor și fost deținut politic. Acesta petrecuse în închisoare 17 ani, desăvârșindu-și arta sculpturii miniaturale, folosind orice material găsea.

Părintele Emanuel Ganciu a petrecut, apoi, zile întregi în atelierul sculptorului Remus Dragomir, unde a pus în practică tot ceea ce învățase la Muzeul Satului.
Când părintele Constantin Galeriu l-a văzut o dată lucrând, i-a spus tatălui său: încurajați-l să se țină de acest mesteșug, că va ajunge, cândva, să trăiască din asta. Gând care s-a adeverit.

Prima sa lucrare importantă, datează din 2003. Este Troița Eroilor Revoluției, din Piața Romană. A beneficiat, la acea vreme, de sfaturile și de ajutorul concret al sculptorului Virgil Scripcariu.

Ceea ce ne propune la această ediție a simpozionului, este reconstituirea unei troițe foarte vechi, ce se păstrează la Muzeul de Artă Populară din Cluj. Este vorba despre un prototip al unei cruci celtice (cruce în cerc), ce simbolizează jertfa, martiriul. Troița va fi amplasată în Munții Făgăraș, în memoria celor ce au luptat pentru libertate, în perioada comunistă, partizanii din grupul lui Ion Gavrilă Ogoranu.
De la un statornic vizitator, părintele a devenit participant la simpozionul Iconari în Otopeni, prilej pe care îl consideră binevenit, pentru un schimb de experiență între artiști și public, dar mai ales între artiști. Personal, se consideră mai curând meșteșugar decât artist. Pe axa dinspre tradiție spre inovație, se plasează mai aproape de tradiție, considerând tradiția ca pe un dat, ce trebuie preluat și dezvoltat, iar inovația o consideră necesară poate mai curând la nivel tehnologic, decât la nivel de expresie artistică.

Un amănunt deloc de neglijat, este acela că familia părintelui numără nu mai puțin de șapte copii.


















marți, 12 noiembrie 2019


Ziua a II-a

Așa cum un bun pianist se recunoaște de la primele acorduri, tot astfel și un artist plastic bun se vede după modul în care trasează primele linii. În prima zi, desenele avansau cu rapiditate, astfel încât azi, sunt deja așternute proplasme și multiple straturi de culoare

Ediția din acest an adună la un loc artiști ce gravitează în jurul vârstei maturității și mare ne-a fost bucuria să constatăm că este un grup pe cât de omogen, pe atât de abil, la nivelul mijloacelor de expresie.

Povești individuale similare care, adunate snop, generează un suflu bun și nou, pentru o întreagă generație. Generația noastră, pentru care truda era și rămâne implicită, în tot ceea ce  întreprindem dând măsura asumării și a responsabilității.

Destine individuale, care au pornit, cu mai bine de două decenii în urmă, pe un drum, pe cât de frumos, pe atât de anevoios. În cele mai multe cazuri, este vorba despre o căutare, vreme de ani buni, cercetând surse, pe care apoi le-au sortat pe criteriul relevanței. O sumă de individualiăți puternice, cu multiple și ramificate conexiuni, cu un potențial major de a forma o breaslă bine închegată.

Criteriul care a stat la baza selecției a fost, în primul rând, caracterul, l-aș numi mai curând local, decât național, al operelor artiștilor invitați. Fiecare în parte și toți la un loc, au reușit să se sustragă, după cum o arată creațiile lor din ultimii ani, capcanelor facturii facile pe care, adesea, creația populară contemporană, o poate avea.
 Ceea ce vedem, în lucrările cu care artiștii au venit, este un suflu suplu și încurajator, epurat de patetism, dar încărcat cu sobrietate și maiestuozitate.

Vă așteptăm alături de noi!






















luni, 11 noiembrie 2019








Ziua I

Dragi prieteni ai simpozionului Iconari în Otopeni,
Cea de-a șaptea ediție, ce se desfășoară anul acesta sub semnul satului românesc, a început astăzi, la Centrul Cultural Ion Manu, din Otopeni
Vă așteptăm să ne fiți alături, până sâmbătă seara, la atelierele deschise, la masa rotundă, dar și la vernisajul expoziției.
Este o ediție de excepție, atât prin selecția operată, ca de obicei, de Ioan Popa, cu multă severitate și responsabilitate, cât și pentru tema sensibilă pe care o abordează: pictura de factură populară, în creația iconografică contemporană.
Vă mărturisesc faptul că eram foarte sceptică, cu privire la lucrările ce urmează să figureze în expoziție. Astăzi, însă, când am văzut desene și icoane, deopotrivă ancorate în tradiție, dar purtând în ele și gingășia gestului creator anonim, smerit, popular, m-am bucurat ca de o mare izbândă.
Vă așteptăm, alături de noi, căci lucrul avansează rapid