tema
ediției de anul acesta
Sfinți
trăitori în spațiul românesc
octombrie – decembrie 2013
Centrul
Cultural "Ion Manu" Otopeni
deschis publicului larg
deschis publicului larg
1. Atelier deschis cu participarea tinerilor iconari
români (21-24 octombrie)
2. Conferință cu invitați din zone conexe icoanei
românești (25 octombrie)
3. Expoziție (26 octombrie – 20 decembrie)
"Opinia comună
consideră iconografia din spațiul ortodox foarte restrictivă ca mijloace de
expresie, ignorând diversitatea de formule stilistice care au conviețuit, vreme
de secole. Ori de câte ori se adună la un loc mai mulți iconari, artiști,
arhitecți, istorici de artă, revin în discuție aceste teme recurente și nevoia
de dialog s-a cristalizat în ultimii ani. Principala miză a simpozionului din
acest an ar fi răspunsul la o parte dintre aceste preocupări.
Vă invităm, așadar, să fiți
parte din acest ambițios proiect, împărtașindu-ne din experiențele,
preocupările și nevoile voastre legate de arta religioasă contemporană și să ne
ajutați să coagulăm puncte de interes pentru astfel de întâlniri
viitoare." (Mădălina Mirea, curator eveniment)
Un grup de tineri iconari și istorici de artă din București și din țară, se
pregătesc să realizeze un eveniment
dedicat iconografiei românești contemporane în forma unui atelier deschis, cu
participări din diverse zone ale țării și tehnici specifice.
Atelierul va
funcționa pe de o parte ca întâlnire între iconarii invitați în sensul
depășirii spațiului intim al fiecăruia, iar pe de altă parte ca întâlnire între
aceștia și publicul doritor. Astfel, lucrările ce vor fi expuse se constitui
dintr-o parte de icoane deja realizate, aduse de participanți și expuse și
dintr-o parte de lucrări ce vor fi realizate în cadrul atelierului, pe o durată
de patru zile, între 21 și 24 octombrie.
Atelierul se
va finaliza cu o masă rotundă, invitând vorbitori din zone conexe icoanei (sociologie,
arhitectură, protopsaltică, istoria artei) și cu un vernisaj al expoziției în
ziua imediat următoare. Întregul
eveniment va avea loc la Centrul Cultural ”Ion Manu” din Otopeni, iar expoziția
va rămâne deschisă până în luna decembrie, fiind însoțită și de lansarea unei
publicații destinată să reflecte întregul proiect la nivel de texte, mărturii
și reproduceri de ceea mai bună calitate din cadrul atelierului.
Nevoia de a
lucra împreună este dublată de nevoia de a crea un spațiu de dialog, o
platformă de comunicare între iconari și între iconari și public. Este
evidentă, și de o parte și de cealaltă, nevoia întâlnirii. Întâlnirea pe care o
propunem este de aceea tocmai în atelierul din care icoana se naște. A vedea
cum prinde formă icoana înseamnă pentru publicul participant o experiență
formatoare, dar și răspunsul posibil la propriile întrebări, unele poate încă
neformulate. A fi împreună cu ceilalți înseamnă pentru iconar ieșirea din
atelierul propriu, dar o ieșire stimulativă, crescătoare.
Ateliere
similare, realizate în anii precedenți fie la Universitatea Al. Ioan Cuza din
Iași (în 2010), fie la Centrul Cultural Palatele Brâncovenești din Mogoșoaia
(în 2012) organizate de grupul internațional Eikona precum și multiple prezențe
ale iconarilor în discuție la manifestările susținute în cadrul Zilelor Artei Bizantine
la Cluj-Napoca, reprezintă precedentul pe care ne propunem să îl dezvoltăm la
Otopeni.
Pentru orice alte
informații puteți contacta:
Program și detalii
1.
Atelier
Perioadă desfășurare:
21 (luni) – 24 (joi) octombrie 2013
Program
de lucru: 9:00-13:00 și 15:00-19:00
Locație:
Centrul Cultural ”Ion Manu” din Otopeni
Publicul
va avea acces liber pe toată durata desfășurării atelierului.
Participanți atelier:
diacon Nicolae Bălan, Alba-Iulia (frescă)
Alexandru Nicolau, București (frescă)
Andrei Nicolae Răileanu, Cluj-Napoca (sculptură religioasă)
Daniel Codrescu, București (mozaic)
Daniela Mușat Toma, Cluj-Napoca (frescă)
Gabriel Toma Chituc, București (icoană)
Ioan Popa, Otopeni (frescă)
Marius Ghinescu, Iași (icoană)
Mihai Coman, București (icoană)
Bădescu Răzvan, Galați (icoană)
Răzvan Gască, Piatra Neamț (icoană)
Sorin Efros, București (frescă)
Dorin Ștefan Adam, București, atelier Mânadelucru (arhitectură religioasă)
diacon Nicolae Bălan, Alba-Iulia (frescă)
Alexandru Nicolau, București (frescă)
Andrei Nicolae Răileanu, Cluj-Napoca (sculptură religioasă)
Daniel Codrescu, București (mozaic)
Daniela Mușat Toma, Cluj-Napoca (frescă)
Gabriel Toma Chituc, București (icoană)
Ioan Popa, Otopeni (frescă)
Marius Ghinescu, Iași (icoană)
Mihai Coman, București (icoană)
Bădescu Răzvan, Galați (icoană)
Răzvan Gască, Piatra Neamț (icoană)
Sorin Efros, București (frescă)
Dorin Ștefan Adam, București, atelier Mânadelucru (arhitectură religioasă)
2.
Conferință / masă-rotundă
vineri,
25 octombrie 2013, ora
14:00
Conferința
va fi organizată informal, în sensul unei întâlniri de discuții asupra temei
lansată de prezenta ediție și asupra icoanelor realizate pentru eveniment (fie
înainte, fie în timpul atelierului), alături de invitați ai organizatorului din
zona picturii, arhitecturii si muzicii religioase.
Participanți conferință:
Simion Pop (sociolog), ”Ucenicia – Cadru antropologic”
Dorin Ștefan Adam (arhitect),
”Arhitectura Contemporană eclezială. Formă și loc”
Sabin Preda (protopsalt), ”Muzica și icoana. O perspectivă teologică”
Vlad Bedros (istoric de artă), ”Particularități stilistice în arta de
tradiție bizantină din România”
3. Expoziție și vernisaj
sâmbătă,
26 octombrie, ora 16:30
deschiderea
expoziției va fi prefațată de un concert susținut de Grupul ”Nectarie
Protopsaltul” la ora 16:00
Prezintă:
Primar Silviu Constantin Gheorghe
Consilier Patriarhal Dan Mihai Ivanovici
Curator eveniment, Mădălina Mirea
Expoziția va cuprinde atât lucrările realizate de participanți în cadrul atelierului deschis, cât și icoane realizate înainte de atelier. Evenimentul va rămâne deschis până în 20 decembrie 2013.
Prezintă:
Primar Silviu Constantin Gheorghe
Consilier Patriarhal Dan Mihai Ivanovici
Curator eveniment, Mădălina Mirea
Expoziția va cuprinde atât lucrările realizate de participanți în cadrul atelierului deschis, cât și icoane realizate înainte de atelier. Evenimentul va rămâne deschis până în 20 decembrie 2013.
Evenimentul este realizat
cu sprijinul Primăriei Orașului Otopeni și al Centrului Cultural ”Ion Manu”.
Parteneri: Librăria Bizntină, Profi Art
Parteneri media: Igloo, Radio România Cultural, Modernism, Lumea Credinței, Total
Comunicare, Pemptousia
buna, cum pot participa si eu, sau sa fac parte din acest grup?
RăspundețiȘtergereDraga Andrei, participarile nu sunt pe baza de inscriere, ci propunerea coordonatorilor acestui proiect a inclus intreaga vizune (de la iconari, la invitatii vorbitori, la desfasurarea programului, la materialele si toate detaliile de concept sau logistice care au dat in final aceasta "compozitie").
ȘtergereNu este vorba despre ideea de a propune un anume grup (deci limitari sau interese), ci de a incepe un lucru impreuna pornind de la cativa oameni cu preocupari si formule similare (sau pe directii cumva comune). Unele dintre reperele initiale hotaratoare s-au referit la spatiu (Romania) si la generatia tanara de iconari. Asadar sa faci parte din "grup" (fie al celor care lucreaza, fie al celor care privesc si discuta - desi de la un punct incolo e vorba de fapt despre un singur aluat) inseamna intr-o prima faza sa ne cunoastem, sa vii sa ne intalnim si asa mai departe...
Te asteptam cu drag!
Doamne ajuta!