Ziua a 5-a
A sosit și ziua conferințelor. În holul central au
fost etalate icoanele, mozaicul cu Chipul Maicii Domnului, Moleniile, dar și
crucile brodate cu migală de către Carmen Paiu.
Elena Murariu, într-un stil suplu și
alert, ne-a spus povestea iconostasului de la Cotroceni, cel găzduit acum la
Muzeul Național de Artă. Ne-a demonstrat, o dată în plus, aserțiunea conform
căreia copia salvează originalul, iar întâmplările prin care a trecut vreme de
șase ani, cât a durat pictarea iconostasului care se află astăzi în biserica de
la Cotroceni, au fost relatate cu mult simț al umorului. Părintele Jan Nicolae
a observat faptul că Elena Murariu vorbește la fel de frumos precum
pictează și auditoriul sperăm că împărtășește această părere.
A venit rândul profesorului Ion Minoiu
să ne facă o prezentare elaborată despre legătura de structură dintre icoanele
pictate și cele glăsuite. Schemele de compoziție se dezvoltă similar în tropare
și în icoane. Desigur că în limba greacă metrica și numărul de silabe sunt mai
ferm respectate, dar la exemplificarea vocală a cântărilor, secondat de Gabriel
Duca pentru ison, domnul profesor ne-a încântat cu vocea caldă și nuanțată a
domniei sale.
După pauza de masă, prilej
pentru discuții non- formale, a venit rândul prezentării consistente a
Mihaelei Palate, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă Patriarhul Iustinian din
București. O primă parte, un eseu despre porți și ferestre, despre rolul și
rostul lor în iconomia ortodoxă, a servit drept preambul pentru miezul
expunerii, în care iconostasul a fost privit pe de-o parte drept zidul de la
poarta raiului, dar și drept poartă de la zidul raiului. O expunere
interesantă, vie, în care se vădește experiența de la catedră.
A urmat părintele Jan Nicolae, de la
Biserica Micești – Alba, care ne-a făcut un excurs despre iconostasul ale cărei
icoane au putut fi admirate în acest an, la Cuhnia de la Mogoșoaia, înainte de
a fi așezate în tâmpla sculptată nobil și auster de Virgil Scripcariu.
Intradosul iconostasului adună la un loc figuri insolite de mari teologi, cei
ce au vorbit, în scrierile lor, despre rolul și rostul Euharistiei. Ore în șir
am fi putut asculta cuvântul viu al părintelui, cel ce ne-a devenit atât de
apropiat cu prilejul ultimelor două ediții ale simpozionului Iconari în Otopeni.
Domnul profesor arhitect Șerban Sturza
ne-a prezentat intervențiile domniei sale în spațiul eclezial, cu prilejul a
trei proiecte: o biserică de la Timișoara, situată în drumul studenților,
biserica unei comunități ortodoxe din Munchen și proiectul în derulare de la
Șinca Nouă. Concluzia arhitectului după aceste experiențe nemijlocite este
aceea că spațiul bsericii are cerințe suplimentare și multe provocări
cărora trebuie să le răspunzi, și că poți, privind la modele clasice, să-ți
înfrânezi tendința de a fi original, spre elaborarea unei bune soluții
arhitecturale.
Ultima prezentare, cea a părintelui
Siluan Timbuș de la Nicula a fost un istoric al iconostasului cel pe care îl
știm noi astăzi. Formula rusească, cea cu cinci registre, și care acoperă aproape
în întregime deschizătura absidei altarului, este de dată relativ recentă, dacă
ne raportăm la templonul bizantin sau la iconostasul de piatră, cu unul – două
registre. Părintele este susținătorul vizualizării în integralitatea sa a
imaginii Maicii Domnului, pictată în absida altarului, imagine care
consfințește cântarea: În biserica slavei tale stând, Fecioară, în cer a sta ni
se pare.
Discuțiile despre câte registre este
bine să aibă un iconostas au rămas deschise, însă faptul că am reușit să aducem
în discuție acest subiect, faptul că subiectul iconostasului a fost
problematizat într-o asemenea manieră, cu puncte de vedere ale unor specialiști
cu bună vizibilitate în acest domeniu, ni se pare ținta atinsă a acestei celei
de-a treia ediții a simpozionului Iconari în Otopeni. Să ne ajute bunul
Dumnezeu să ne vedem cu toții la anul, la cea de-a 4-a ediție.
Ziua a 4-a
Vineri, după prânz, icoanele au fost
gata. Un tur de forță al participanților le-a adus la un numitor comun.
Detaliile ce circulă dintr-o icoană în alta, dau unitate întregului,
imaginea generală este una coerentă, chiar dacă se vede bine că nu sunt făcute
de aceeași mână.
Am întrebat participanții cum se
raportează la această experiență a lucrului deschis pentru public. Le-ar fi
plăcut să aibă ceva mai mult timp de vorbit între ei și cu cei ce i-au vizitat,
dar au fost concentrați fiecare la ce a avut de făcut. Acasă, pictarea unei
icoane de dimensiuni și dificultate similare, durează, în cel mai bun caz,
dublu ca timp, când nu o lună, căci rareori iconarii găsesc răgazul să lucreze
compact atâtea ore. Și nu în ultimul rând, le-ar fi plăcut să poată beneficia
de experiența la vedere a maeștrilor, acum vreme de mai bine de
zece-cinsprezece ani, când își făceau ei ucenicia. Cei mai mulți dintre ei au
avut un demers propriu de căutare a surselor și a resurselor care să le
faciliteze accesul la acest domeniu de nișă.
Propuneri ale participanților pentru
edițiile viitoare, ar fi o ediție la care să fie invitați soț și soție, căci nu
sunt puține cuplurile care au aceleași preocupări, sau pictarea mai multor panouri
de mari dimensiuni, cu posibilitatea de intervenție comună, în diferitele
etape. Personal, găsesc că sunt provocatoare ambele sugestii, rămâne de văzut
dacă au și aplicabilitate practică.
Ziua a 3-a
Puțin lipsește ca icoanele să nu fie
depline. Astfel că, după prânz, au fost etalate. Mi-am adus aminte de
Boris Vian, care spunea că Bunul Dumnezeu stă în detalii. În detaliile
semnificative, desigur, cele ce vor migra dintr-o icoană ăn alta, pentru a crea
acel caracter unitar de care o construcție cum este iconostasul, are atâta
nevoie: aureole, litere, elemente de décor vegetal sau de veșmânt, un strop de
roșu aici, o pată verde sau stacojie dincolo, pentru a echilibra întregul. Ceea
ce este surprinzător pentru noi, toți ceilalți, care nu pictăm, este această
unitate in diversitate. Căci, deși fiecare iconar așează la fel zemurile,
blicurile, umbrele, volumele, rezultatele sunt surprinzător de diferite.
Fiecare imprimă icoanei un ritm interior, fiecare icoană captează o parte
însemnată din personalitatea autorului ei.
La etaj, Laurențiu Bozgă așează cu
minuție sute de pietre, ceva mai mari decît o gămălie, într-un mozaic cu chipul
Maicii Domnului. Și-a luat drept maeștri pe cei mai iscusiți meșteri din
vechime. Tinerețea constrastează puternic cu lucrul finit al mânilor sale, căci
te gândești că i-au trebuit ani buni pentru a pune în operă chipul Sfântului
Ioan Gură de Aur și figurile întregi ale Sfinților Împărați Constantin și
Elena, lucrare ce aparține Patriarhiei Române, din câte am înțeles.
Mărturia participanților este aceea
că, oricât de puțin ai vrea să te lași influențat, plutește un duh care te face
să îți acomodezi abordarea, în consonanță cu ceilalți și că această împreună
lucrare lasă prea puțin loc pentru experiment. Pe de altă parte, însă, această
comunicare te îmbogățește.
Așteptăm cu interes, finalul acestei
lucrări.
(Mădălina Mirea, curator)
Și iată așadar cum a arătat finalul
întregului atelier. Puteți
vedea lucrările realizate la Centrul Cultural "Ion Manu" din Otopeni
până în 20 decembrie 2015.
Între timp am început lucrul la
cartea prezentei ediții. Ne întoarcem să vă povestim în scurt timp!
Le mulțumim între timp tuturor celor
care ne-au sprjiinit cu fapta și cu gândul, mai ales:
Primăriei
Orașului Otopeni și al Centrului Cultural ”Ion Manu”
Partenerilor: Librăria Bizantină, Total Comunicare,
Rost, Square Media, Librăria Sophia, Școala Agatonia
Partenerilor
media: Igloo, Lumea
Credinței, Pemptousia, Observator Cultural, Jurnalul de Ilfov, Familia
Ortodoxă, TVR 1, Universul Credinței, Radio Trinitas, Fundația Calea Victoriei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu